Liana coborî în subsol, în camera ei Trecând prin gangul de jos, văzu pe Tinca, în bucătăria cu ușa dată la perete, totalizându-și bacșișurile cu o gravitate de mare financiar.
— Ești mulțumită, Tincuțo? strigă Liana cu bunătate.
— Am făcut destul de bine, domnișoară, slavă Domnului! zise servitoarea puțin speriată.
În odaie era călduț. Lumina becului de pe mescioara de noapte cădea întreagă pe patul alb ca o chemare plăcută. Liana își roti privirea goală parcă n-ar fi observat nimic. Numai căldura îi dădea o senzație de moliciune încât șopti:
— Ce bine e aici!
Nu-și auzea însă șoapta. în clipa aceea se gândea la Tincuța care-și numără banii și face socoteli de viitor. Apoi imediat își aduse aminte că e obosită și trebuie să se culce. Se așeză mașinal pe pat cu același gând, deși oboseala n-o simțea deloc cum dealtfel nu simțea nimic, ca și când ar fi purtat un trup străin, fără legătură cu sufletul ei. Stătea cu gâtul întins, cu bărbia scoasă înainte, cu ochii ațintiți asupra unei figuri zugrăvite pe peretele din față, sprijinindu-se cu amândouă mâinile pe dunga patului, legănându-și ușor picioarele ce atârnau fără a atinge pardoseala. îi alergau prin creieri gânduri atât de multe că nici unul nu izbutea să-i fixeze atenția.
Într-un târziu simți o furnicare în picioare. Se dezmeteci, se ridică. Genunchii îi amorțiseră și o dureau. Bolborosi cu o imputare:
— O, Doamne… ce-i cu mine?… De ce nu mă culc?… Și sunt așa de…
Istovirea fizică o apăsa ca o povară. începu să se dezbrace. Se trudi mult până să-și descheie rochia și totuși nu se enerva deloc, ca alteori O scoase cu băgare de seamă, să nu agațe vreo copcă, și o așeză binișor pe speteaza unui scaun, să nu se șifoneze. Rămasă numai într-un combinezon de mătase, o cuprinse frigul, își strânse o clipă brațele peste sânii goi, zgribulită, ca și când ar fi uitat ce făcea. Numai când privirea, rătăcind fără țintă, zări pe pat cămașa de noapte albă, se dumiri, aruncă în grabă combinezonul pe alt scaun și se înfășură în cămașa lungă și largă. în vreme ce se descălța și-și vâra piciorul gol în papucii moi cu pampoane, îi trecu prin minte cât a dorit ea s-o vadă și Dandu în cămașa asta care i se părea că-i dă o înfățișare de copil mofturos și că-i șade foarte bine. Se duse repede la oglinda înaltă din colț să controleze dacă într-adevăr îi șade tot atât de bine, gândindu-se că mai nostimă era în pijamaua lui Dandu din care abia se putea descurca. Fiindcă toată lumina era întoarsă spre pat, oglinda îi arăta în semi-obscuritate numai o stafie albă cu capul ciufulit. Reveni înfiorată lângă lumină, zicându-și:
— Ce importanță mai are acuma…
în aceeași clipă gândul făcu o cotitură și se pierdu în altul care năzuia mereu să iasă la suprafață:
— Acuma trebuie să mă culc fiindcă mâine la patru vine Alistar să mergem pentru verighetele de logodnă…
Împreună cu gândul nou îi apăru și simțimântul de osteneală amestecat însă cu atâta dezgust încât se cutremură și-și spuse înfricoșată:
— Trebuie să adorm numaidecât ca să nu înceapă…
Se întinse pe pat, peste plapomă și rămase nemișcată. Dorea să ridice mâna, să stingă lumina și nu reușea să ajungă cu gândul până la voință. în schimb își amintea că și-a propus ca mâine, după ce se vor înapoia de la inele, să-i mărturisească tot lui Alistar, fără a-i ascunde nimic, cum era de mult hotărâtă. Dealtfel uneori a avut impresia că Alistar bănuiește ceva. Odată i-a spus că nu-1 interesează trecutul, oricum ar fi, că nu admite geloziile retrospective… Liana atunci s-a simțit puțin ofensată. îi repugna mărinimia care o punea în inferioritate. Printr-o spovedanie sinceră voia să ispășească și să se purifice. Acuma însă gândul spovedaniei o scârbea. De ce să-și pângărească dragostea dezvăluindu-i tainele unui străin? Să roșească în fața lui pentru ceea ce a avut ea mai bun în viață! Iubirea e prețioasă și prin suferințele care ți le impune…
Și totuși mâine la patru va trebui să…
Sări din pat ca și când astfel ar fi vrut să alunge gândul care se îmbulzea insistent în mintea ei. Merse de ici-colo, îngrijorată că gândurile n-au s-o lase să se odihnească. Trecea pe lângă oglinda înaltă, dar se ferea a întoarce ochii într-acolo pentru că nu e bine să te uiți în oglindă noaptea. își zicea că i-ar trebui acuma ceva să-i distreze simțurile, să-i concentreze atenția, să-i risipească gândurile negre. Porni să scoale pe Tinca, să stea de vorbă cu ea până se va liniști. Cu mâna pe clanța ușii se răzgândi, se întoarse și se duse la scrinul cu amintiri.
— Dacă-mi aduceam aminte mai repede n-aș mai fi… — murmură bucuroasă descuind sertarul și aducîndu-1 să-l așeze pe pat.
Deasupra, pe teancurile de scrisori și panglicuțe, văzu imediat revolverul lui Dandu, cu minerul de os, mic ca un bibelou. îl ridică și-l puse cu atențiile pe mescioara de noapte. Apoi, ca și când iar s-ar fi răzgândit, duse înapoi sertarul și-l închise. Câteva clipe stătu în picioare lângă scrin, sprijinindu-se coapsa de dunga teșită, parcă ar fi ostenit umblând cu sertarul, își reluă plimbarea prin cameră, uitându-se din când în când la arma ca o jucărie și părându-i-se că țintele de pe minerul de os sunt niște ochi care îi urmăresc toate mișcările. Se apropie de mescioara de noapte, se opri și își roti privirea pe pereți căutând ceva. Mâna atinse întâmplător țeava revolverului. O retrase parc-ar fi atins o șopârlă.
— Nu, nu ! șopti Liana atât de răgușit că tresări de propriu-i glas ca și de atingerea revolverului.
Se așeză încet pe marginea patului. Privirea și gândurile se învârteau mereu în jurul jucăriei de pe mescioară. întinse mâna deodată, nemaiputându-și stăpâni curiozitatea, și apucă mânerul. își aminti cum și-a lipit atunci Dandu gura țevii pe tâmplă și cât i-a fost ei de groază să nu se împuște. Examina revolverul cu senzația de greață de adineaori. îl ridică totuși și lipi gura țevii de tâmpla dreaptă cum a făcut atunci Dandu.
— Nu, nu! își zise iarăși, fără glas însă, parcă i-ar fi amorțit complect fibrele vocale.
Îi erau buzele arse și cerul gurii uscat Ar fi vrut ceva și nu știa ce. Se întinse în pat. Gândurile se linișteau, gata să adoarmă. Ici-colo câte o întrebare mijea. Ce va fi mâine cu Alistar și…? Nu mai există mâine, nimic nu mai există. Se simțea inutilă și anacronică, o zdreanță veche care încurcă locul.
Își descheie cămașa la piept. Sânii mici tremurau înfricoșați cu sfârcurile trandafirii Mâna înfrigurată se plimbă nehotărâtă o clipă pe rotunjimile cărnii, apoi pipăi binișor linia moale și caldă sub sânul stâng până ce simți bătaia inimii, grăbită și speriată, ca o pasăre surprinsă noaptea în cuib.
— Nu te speria, proastă mică…
Pe buzele vopsite se desena un surâs de încurajare în timp ce gura rotundă de oțel se lipea de culcușul inimii ca altă dată gura lui Dandu. îi fulgeră prin creieri că detunătura va scula din somn toată casa și va…