Fericirea Lianei cu cât se intensifica cu atât devenea mai egoistă și mai ascunsă. I se părea că adevărat și deplin fericită ar fi numai dacă ar sta permanent lângă el, undeva departe de lume, să nu vadă pe nimeni afară de Dandu și nici pe el să nu-1 vadă nimeni afară de ea. înțelegea acuma pe Lelița care căuta să ferească pe maiorul ei de orice atingere străină. Și doar maiorul Antonescu n-avea nici înfățișarea și nici vârsta unui cuceritor. Dandu e altă socoteală. El e bărbatul cel mai frumos, cel mai bun, cel mai dulce din lume. Încât ea poate să fie geloasă și de aerul pe care-1 respiră el.
Își amintea cât s-a zbucimat înainte de revelion să nu-și mărturisească sie însăși că ceea ce simțea ar putea fi un început de gelozie. Atunci credea că gelozia e sentimentul care te face ridicol și te înjosește. Azi își zicea, parc-ar fi descoperit o noutate, că gelozia e umbra iubirii. I-a fost rușine de ea până în clipa când a venit iubirea mare care i-a pus stăpânire pe trup și suflet deopotrivă. Acuma de-abia își dădea seama cât de sinceră era când spunea că n-a iubit niciodată. Bucuria cea mare a iubirii nu-ți umple inima decât după experiența proprie. închipuirea după experiențele altora o falsifică. Până ce nu te dăruiești n-ai dreptul să-ți spui că ai cunoscut iubirea.
Totdeauna i-a plăcut să-și examineze faptele: azi însă o făcea cu un fel de frenezie parcă ar fi refuzat să bâjbâie în întunerec tocmai în momentele cele mai fericite. Romantismul l-a considerat o excrescență a inconștientului. Recunoștea totuși că de un răstimp trăiește și ea în plin romantism. îl motiva cu argumentul că însăși esența iubirii e romantică. Pretenția generației ei de a practica amorul rece, lucid, ca o simplă distrac-ție ușoară, o privea ca justificarea unei prostituții camuflate. Actul sexual fără substratul pasiunii copleșitoare i se părea o terfelire și trupească și sufletească de care trebuie să te rușinezi în fața oamenilor și mai ales a conștiinții tale. Dragostea ei, dincolo de conveniențele lumești, era curată și senină, și avea atâta gravitate în rostul vieții ei încât toate celelalte preocupări dispăreau complect sau se puneau în slujba pasiunii. Ambiția ei de a lua licența în acest an și de a deveni independentă nu mai avea nici un sens. Viața ei nu mai recunoștea decât singura țintă de a iubi pe Dandu. Ajunse curând să nici nu se mai gândească dacă și el o iubește la fel. I se părea ceva atât de natural să fie iubită că nici nu mai înțelegea cum a putut trăi înainte de noaptea aceea. Iubirea nu e un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc. în momentul când i-ar fi apărut o îndoială s-ar fi simțit înjosită. Dealtfel două luni cât s-a chinuit și a rezistat, a simțit iubirea lui ca un torent care sfărâmă toate zăgazurile…
Numai uneori îi fulgera prin creieri întrebarea: unde are s-o ducă dragostea aceasta? O alunga însă ca pe o tentație de a-i murdări comoara cea mai scumpă. Iubirea adevărată nu poate avea nici un scop; scopul în sine presupune ceva utilitar. Nici scop, nici sfârșit — iubirea e dincolo de timp și spațiu. Maică-sa nu mai îndrăznea să-i spuie direct, dar făcea veșnic aluzii la căsătoria ei cu Dandu. Era și ca sigură că s-ar putea mărita oricând cu el și se aștepta ca într-o bună zi Dandu, cu felul lui ciudat de a fi, să-i propuie legalizarea iubirii lor. Era hotărâtă să refuze, cel puțin deocamdată. Mai târziu, când poate pasiunea va deveni o obișnuință, atunci vor avea răgaz să se gândească și la lucrurile lăturalnice.
Pentru Liana mare parte din farmecul iubirii era tocmai secretul. Avea convingerea, de când iubirea nu mai constituia un cuvânt cu rezonanțe goale, ci o practică atotcuprinzătoare, că taina ține de esența dragostei mari. îmbrățișarea e un preludiu care trezește simțurile. în public îmbrățișarea își pierde vraja și devine un act convențional ca și strângerea mâinii. Dacă lumea ar cunoaște legăturile lor, privirile curioase le-ar spiona fiece mișcare. Mult înainte de a fi întâlnit pe Dandu, gândindu-se la căsătorie, își închipuia cu silă ochii curioși care a doua zi îi vor pipai corpul cu întrebări mute, li vor scormoni inima și-i vor pângări ofranda. Călătoriile de nuntă se fac, desigur, mai cu seamă ca să ferească iubirea tinerilor căsătoriți de publicitatea indiscreți.
De aceea își ascundea iubirea cu o meticulozitate de care numai femeile sunt capabile, întocmai ca un avar care vrea să se bucure singur de comoara lui. Nici o precauție nu i se părea de prisos. Când plecau de-acasă, mergeau împreună numai până la Teatrul Național, iar acolo se despărțeau. Dandu trebuia să rătăcească pe undeva cel puțin o jumătate de oră și pe urmă să vie. Ea de asemenea făcea câte-un ocol, examina cu atenție strada, să n-o vadă vreo cunoștință, și urca prudent, parcă ar căuta o adresă. Avea o cheie de la apartament și se strecura înlăuntru ca o umbră. Până sosea el, se îmbrăca într-o pijama de-a lui în care se simțea complect fericită ca și când împreună cu haina ar fi îmbrăcat și sufletul lui, unindu-se astfel până la identificare.
În lume se arăta mai rece cu dânsul decât înainte, interzicându-i chiar atingerile ascunse care odinioară îi dădeau fiori. Voia să-și păstreze bucuria întreagă pentru ceasurile când sunt singuri. Dandu obișnuia să vie zilnic s-o ia de acasă, sub același pretext că merg la Cișmigiu, la patinaj. După Bobotează i-a cerut să-și rărească vizitele. Era mai bine să-și fixeze la fiece întâlnire pe cea viitoare. în oraș trebuiau să se găsească totdeauna ca din întâmplare. Ea însăși intercala pauze ca întâlnirile să fie mai dorite. El nu obiecta nimic. Devenise aproape pasiv, atât era de întreprinzătoare iubirea ei.
Când nu se aflau împreună, era bucuroasă să poată cel puțin vorbi despre el. Când era singură îl simțea mereu alături, imaginea lui îi juca necontenit în ochi atât de vie încât uneori îi venea să întindă mâinile și să-l îmbrățișeze. Totdeauna căuta să provoace discuții asupra lui, indiferent dacă avea să fie lăudat sau criticat. îi făceau bine chiar vorbele care-1 ocărau. Nu-i lua niciodată apărarea, ba câteodată adăoga și ea vreun cuvânt de hulă, mai ales când astfel putea să prelungească convorbirea. Acasă, afară de tatăl ei, care se ținea mai în rezervă în chestiile acestea, toți vorbeau toată ziua despre frumosul aviator fiindcă toți așteptau din zi în zi o vizită cu cererea în căsătorie. Pe Liana o încântau mult laudele Tincăi, totdeauna aceleași și totdeauna altfel subliniate.
Întâmplările din afară n-o mai interesau. Pentru ea toată lumea era Dandu. Nu participa nici la consfătuirile familiei decât aparent, printr-o prezență trupească; cu toate că aveau la ordinea zilei evenimentul important al logodnei lui Mircea fixată pentru mijlocul lunii, cununia urmând să se facă în februarie.
Fiindcă Gavrilescu voia să aranjeze o nuntă mare, logodna s-a serbat, fără preot, la o masă la care au luat parte numai cele două familii. Tinerii au schimbat verighetele la șampanie și s-au sărutat, în vreme ce Didina și Gavrilescu strigau lăcrimând:
— Într-un ceas bun și cu noroc!
S-au îmbrățișat pe urmă cu toții și au stat la masă foarte târziu. Gavrilescu declara la fiecare cinci minute că vrea să se îmbete și că e singura lui zi deplin fericită de la moartea soției lui iubite. Liana făcea toate sforțările să fie veselă cum se cuvine în asemenea ocazie. Dacă ar fi fost de față și Dandu era sigură că nimeni n-ar fi întrecut-o în voie bună. Aici însă nici măcar nu avea cum să aducă vorba despre el D-na Rozmarin a aruncat câte-o aluzie, dar s-a oprit înainte de a fi înțeleasă de ceilalți socotind că n-ar fi cuviincios să bată toba despre lucruri care încă nu-s sigure. într-un târziu însă, când nici nu se aștepta, Angela a întrebat-o:
— Dar aviatorul tău ce mai face ? îl mai vezi ?
— Da, cum nu ! zise Liana. Ne întâlnim des la patinaj. M-a învățat să patinez.
— Foarte simpatic băiat — observă cu un oftat Angela. Mi se pare că e ceva între voi, hm? Vă iubiți puțin ?
— Poate chiar mult! râse Liana, legănându-și cu plăcere capul.
— Spun drept— continuă Angela— dacă nu s-ar ține după tine, grozav mi-ar fi plăcut să-i sucesc capul î Are o mutră așa de nostimă…
— Din partea mea ai toată libertatea, dragă! spuse Liana cu o superioritate disprețuitoare.
Își aduse aminte cum s-a supărat la revelion din pricina Angelei. îi era rușine de supărarea de atunci. Se uita la ea surâzând aproape protector și zicând în gând:
„Sărăcuța!”