— Adevărat, Liana? întrebă Remus Oloman alarmat îndată ce se întoarse la București. Se logodește Dandu?… Cu fata lui Gavrilescu!
— Nu știu… Și nici nu mă interesează — zise Liana apatic.
— Dar… v-ați iubit?… Mi-ai spus chiar tu?
— O, iubit!… Ce vorbă mare!… A fost poate un capriciu sau poate altceva…
Liana era liniștită și purta un surâs aproape ostentativ, ca și când ar fi vrut să-și dovedească și sieși că începe o viață nouă sau cel puțin și-o reface pe cea veche. După lungile zile și săptămâni de încordare nervoasă, se simțea în sfârșit capabilă să uite ori cel puțin să încerce să uite. Îi era rușine de ea însăși pentru toate gândurile și faptele din ultimul timp. își amintea cu groază umilințele îndurate și mai ales cum, după fiecare, se găsea tot pe ea vinovată ca să poată reîncepe și să ajungă a cerși în genunchi, în loc de iubire, măcar toleranța de a culege rămășițele altora.
Pentru a-și smulge din suflet iubirea aceasta care a transformat-o într-o biată zdreanță umană, voia să facă pasul hotărî tor și să se mărite. Numai așa își va putea birui slăbiciunea pe urma căreia și-a pierdut chiar dragostea de viață. Constantin Alistar i-a scris mereu, cu toate că ea nu i-a răspuns niciodată. Scrisorile au venit însă în vremea când nu mai era stăpână pe viața și sentimentele ei. Pentru Alistar avea pretextul tristeței cu moartea bunicii. Are să-i mărturisească mai târziu, înaintea nunții, greșeala și iubirea cu Dandu. Nu vrea să mintă pe cel care-i va fi tovarăș de viață și nici să aibă taine față de dânsul. Dacă el o iubește cu adevărat, va înțelege și va ierta și vor fi fericiți…
Alistar se prezintă în primele zile din septembre. Era îndoit și îngrijorat. Bănuia că Liana, nerăspunzându-i nimic timp de o lună, a vrut să-i dea a înțelege că își retrage promisiunea.
— Sunt de patru zile în București — zise el— dar n-am cutezat să viu. Nici pe tatăl tău n-am încercat să-l văd, de frică să nu aflu prea curând ceea ce n-aș fi dorit… Tăcerea ta. Liana dragă, m-a pus pe gânduri, ca să nu zic mai rău, oricât te știam de afectată de pierderea bunicii tale…
Fiindcă o iubea, s-a împăcat repede. Liana era atât de drăguță cu dânsul că se simțea răsplătit pentru toate nerăspunsurile. Iar când a venit a doua oară, peste câteva zile. Liana i-a spus că s-a hotărât definitiv să facă logodna îndată ce va ieși din doliu și se vor fi împlinit trei luni de la moartea bătrânei, iar căsătoria cât mai curând, poate chiar la o săptămână. în privința aceasta, firește, mai trebuie să se consulte și cu părinții cărora încă nu le-a spus nimic, fiindcă a ținut să-l anunțe mai întâi pe el Data cununiei poate că vor lăsa să o fixeze bătrânii ca să aibă răgaz să se pregătească cu trusoul și toate cele trebuincioase… Alistar îi săruta mereu mâinile ascultând-o și aprobând tot cu entuziasm. Fericirea îl intimida. Abia într-un târziu întrebă:
— Acum pot să te îmbrățișez. Liana?
— Acuma da! făcu ea surâzând. Acuma tu ești stăpânul tuturor sărutărilor mele! Numai tu!
Se lăsă în brațele lui, murmurând cuvinte de dragoste, cu ochii închiși, cu gândurile tulburi și se surprinse că încearcă să-și închipuie că se află în brațele lui Dandu.
— Sărută-mă! suspină Liana parc-ar fi vrut să se pedepsească.
Când aflară bătrânii, în aceeași seară, casa se umplu de bucurie. Felicitări, îmbrățișări, lacrimi.
— Săraca matîna, cum n-a apucat și ea ziua asta! exclama Didina înduioșată.
Stătură până târziu să discute și să stabilească amănuntele, deși acestea nu se puteau epuiza într-o singură seară. Rosmarin ar fi dorit o logodnă mare, cu lume multă și cununia mai simplă. Didina se supăra: cum să n-aibă Liana nuntă mare și mai frumoasă ca toate fetele, când face o partidă așa de strălucită? Se mărită cu un director general, nu cu un ofițeraș oarecare… Hotărâră deocamdată ca sindrofia obișnuită a Lianei să fie un fel de anunțare generală a logodnei care va urma la câteva zile, numai în familie. Nunta s-ar putea face chiar a doua sau a treia zi după logodnă. De ce să mai tărăgăneze? Hârtiile în orice caz vor trebui să fie gata, ca să nu aibă să aștepte din pricina lor. Data nunții totuși mai depinde și de cum vor putea grăbi confecționarea trusoului, fiindcă d-na Rosmarin ținea neapărat să facă Lianei un trusou cum n-a mai avut altă mireasă…
Când Liana se retrase să se culce și veni Tinca să-i aducă ceva, o întrebă curioasă:
— Știi, Tincuțo, că mă mărit ?
— Mi-a spus adineaori, conița… și tare m-am bucurat !
— Ei, spune drept, Tincuțo, care-ți place ție mai mult, ăsta pe care-1 iau ori…?
— Apoi de, domnișoară dragă…
Servitoarea avu o mică ezitare înainte dea spune că preferă pe Alistar. Liana se vârî în pat, să adoarmă mai repede. Voia să se gândească numai la Alistar și se gândea mereu la Dandu…
Spunea tuturor că se mărită și-și afișa fericirea. își dădea seama că o face în speranța că vestea, ajungând la urechile lui Dandu, are să-i stârnească gelozia ori să-i redeștepte dragostea. Fiindcă nu auzea nimic, i se părea că nimeni nu i-a spus și se enerva. Întâlnind într-o zi pe Remus Oloman, în loc de bună ziua, îl întâmpină cu:
— Mă mărit cu Alistar, Remus dragă… Ai auzit? Ce zici?
— Foarte bine, foarte cuminte — spuse Oloman fără mirare. E chiar mai cuminte.
— Nu-i așa, Remus? Nu-i așa? zburda Liana, sigură că în sfârșit Oloman are să-i comunice.