Dintr-un început i-a încolțit în suflet dorința de a petrece măcar o singură noapte cu Dandu, să doarmă în brațele lui, să se trezească a doua zi lângă el, să-l vadă întâi pe el când va deschide ochii, să respire același aer și să-i asculte bătăile inimii o noapte întreagă… Și-a ascuns dorința ca un vis irealizabil. Cum să lipsească o noapte întreagă de acasă? Totuși dorința se înrădăcina și creștea, devenea o obsesie în jurul căreia i se polarizau toate gândurile. Ajunse să considere neîmplinirea ei ca o picătură de otravă care-i amărăște fericirea și-i sărbezește farmecul Nu era pofta de a spori și prelungi în timp voluptatea iubirii. Pentru ea actul sexual nu constituia o țintă. Aceeași senzație de plăcere și tulburare o simțea când ședea lângă el sau când îl vedea sau chiar numai când se gândea la el…
Pe la Universitate trecea rar și mai cu seamă ca să-și omoare timpul înainte de vreo întâlnire. Universitatea și studiul au preocupat-o până deunăzi, nu ca o pasiune pentru cartea în sine cât ca o mândrie de a se prezenta bine la examene și de a dobândi o diplomă frumoasă. I-a plăcut mai mult să citească literatură. Jocurile fanteziei o amuzau și o transportau în alte lumi. Azi nici nu mai poate citi. Pe fiecare pagină, între toate rândurile îi răsărea Dandu.
Apropiindu-se sesiunea de examene, își aduse aminte de ele, dar tot pentru el. Sub pretext că trebuie să citească mai intens și că acasă nu are suficientă liniște, ar putea spune părinților că vrea să se pregătească împreună cu Coralia, la ea, și că deci să nu se mire dacă se va întâmpla uneori, când vor sta prea târziu, să rămâie să doarmă la Coralia ca să nu mai umble noaptea singură prin oraș. Didina era mai ușor de convins și fu convinsă repede. Rozmarin însă se întunecă auzindu-i planurile și tăcu. El nu se împăca deloc cu libertățile pe care și le iau fetele de azi. Nu îndrăznea să se împotrivească direct, pe de o parte ca să nu fie retrograd (așa cum se purta și totuși copiii îl ironizau deseori că a rămas cu mentalitatea antedeluviană), pe de altă parte ca să nu mai provoace tărăboi în casă. Cu Didina discutau ei mereu despre Liana, erau de acord în unele privinți și mai cu seamă a căsătoriei, dar în altele multe se deosebeau profund. Didina credea că azi, cu moravurile ce le-a adoptat tineretul și chiar lumea întreagă, și Liana trebuie să fie mai slobodă, mai cochetă, căci numai așa poate să ispitească pe băieții obișnuiți cu toate libertățile. „Cum s-ar zice, dragoste pe încercate” — bombănea Rozmarin enervându-și soția care adăoga că fetele cuminți și pudice și rezervate sunt sortite să rămâi fecioare eterne. Dealtfel Liana, slavă Domnului, c ca o icoană. Poate chiar că e prea mândră și rece. Câți tineri n-au încercat să se apropie și ea, delicat, drăguț, i-a respins? Liana e unică de înțeleaptă și de așezată. Bătrânii mai bine să nu se amestece în chestiile de inimă ale copiilor. A trecut timpul când părinții hotărau despre viitorul lor. Acuma n-au alt rost decât să-și dea consimțământul, dacă li se cere. Iacă, ofițerul aviator, pilda cea mai bună. Ce bucuroasă ar fi fost ea să vadă pe Liana nevasta unui băiat așa de simpatic. Și Liana totuși l-a îndepărtat. De ce, de ne ce, s-a răcit de dânsul și băiatul a trebuit să-și tempereze asiduitățile. Rozmarin ar fi putut să-i răspundă că tocmai asta i se pare lui suspect, că nu mai dă pe aici, dar de întâlnit Liana se întâlnește cu el mereu, precum recunoaște și ea. Se abținea însă fiindcă aici era punctul nevralgic: Didina știa că Dandu n-a fost îndepărtat, era îngrijorată că nu mai vine și totuși spera în taină că lucrurile vor sfârși bine, adică prin căsătoria pe care o dorea cu patimă. Interzicea lui Rozmarin să cicălească pe Liana cu obișnuitele-i răutăți și dojeni. Fata devenise de un răstimp extrem de iritabilă. Ea care se stăpânea perfect și nu plângea niciodată, acum nu putea suporta cea mai ușoară contrazicere fără să-și piardă cumpătul și să lăcrimeze. Sufletul unei fecioare e plăpând și capricios, trebuie înțeles și menajat. Dacă-i face ei plăcere să citească împreună cu Coralia, de ce să nu se ducă? Altele își permit toate fanteziile, de ce să fie ea mai oropsită și când vrea să muncească pentru viitorul ei?
Liana plănuise întâi să nu spuie nimic Coraliei. S-a gândit apoi că ar risca să fie repede dată de gol și de rușine. Coralia venea pe la ei din când în când și ar fi fost suficientă o întrebare nevinovată a părinților ca să se încurce de tot lucrurile. Totuși nu voia să-și divulge secretul nici față de prietena ei. Recurse la o stratagemă, începu să bată capul Coraliei să-și continue studiile și mai ales să se prezinte le examen în sesiunea de februarie. Coralia nici nu mai voia să știe de școală. Se simțea minunat fără universitate, doar cu titlul de studentă care îi sporea șansele și era un paravan. Până la urmă și mai mult ca să fie drăguță cu Liana, se lăsă convinsă, iar când Liana îi propuse să citească împreună, se însufleți de tot, spunând că o să, se distreze foarte bine.
Liana stătea și acasă mereu cu nasul în cărți, numai ca să pară că lucrează. Se duse de două ori seara la Coralia și rămase până pe la miezul nopții, vorbind despre toate și despre Dandu, abia aducându-și aminte de cărți. A treia seară, se prefăcu că citește. După ora două întrerupse, să plece acasă, zicând plictisită:
— Și ce urât mi-e să hoinăresc așa târziu pe străzi…
— De ce nu rămâi să dormi la mine? stărui Coralia. îmi faci plăcere că doar sunt singură și ai tăi o să-și închipuie că ai rămas aici…
Rămase. Iar peste alte două zile își împlini dorința cea mare. Dandu nu știa nimic. Liana a ținut să-i facă și lui o surpriză. Pe la șapte, ora când obișnuit se despărțeau, îl întrebă enigmatic:
— Ce-ar fi, Danduțule, să nu mai plec deloc de lângă tine?
Ofițerul o privi nedumerit. Răspunse șovăind.
— Bine ar fi pentru mine, dar nu știu dacă tu…
— Atunci rămân cu tine toată noaptea ! strigă Liana cuprinzându-i gâtul cu brațele. Prima noastră noapte, Danduțule! Numai a noastră, întreagă!
— Bravo, făcu tânărul Telefonez la Gambrinus să ne trimită o masă regească, cu șampanie!
O clipă Liana a avut impresia că surpriza ei n-a făcut asupra lui Dandu decât un efect mediocru. Dandu probabil nici nu-și dă seama câtă șiretenie și cât sacrificiu o costă pe ea rămânerea la dânsul o noapte întreagă. Povestindu-i de când și cum a pregătit noaptea aceasta, își uită părerea bănuitoare și se simți mândră de fapta ei ca o eroină de cinematograf. După câteva clipe dealtfel și Dandu a devenit mai exuberant.
A doua zi, acasă, cernându-și amintirile nopții, Liana constată că a fost mai frumoasă dorința decât împlinirea ei. I se părea că a dorit mai mult, altceva, chiar ceva ce nu se poate realiza niciodată. S-a deșteptat prin întunerec, în patul lui Dandu, cu un sentiment de groază deși nu visase nimic. în primul moment nu și-a dat seama unde se afla. Simțea alături de ea un corp înădușit puțin și auzea un horcăit rar, obosit. Spaima i-a dispărut când s-a dumerit și inima i s-a umplut iarăși de senzația bucuriei mari care o stăpânea de când iubea, într-un elan de tandrețe subită și de recunoștință, l-a sărutat atunci pe umăr. în secunda următoare, sforăitul s-a transformat într-un bolborosit, apoi trupul lui s-a răsucit până ce a rămas cu spatele la ea… Peste beatitudinea ei sentimentală parc-ar fi căzut un duș de proză. I se părea că a bombănit: „Mai lasă-mă în pace, frate”. Respinse imediat închipuirea că Dandu ar fi putut rosti asemenea cuvinte, chiar prin somn, dar rămânea faptul că s-a întors cu spatele… în întunerecul camerei străine Liana simțea o tristețe mai chinuitoare ca durerea fizică… Când s-a trezit a doua oară era ziuă. Cum a deschis ochii a întâlnit fața lui Danduțu, surâzătoare și fericită, aplecată peste ea ca un soare de primăvară care șterge repede urmele ploii…
Escapadele nocturne ale Lianei avură însă curând un sfârșit bruscat, cel puțin pentru un răstimp. Bătrânul Rozmarin și-a morfolit nemulțumirea în mormăieli și clătinări din cap, de două ori, de trei ori. După a patra lipsă a Lianei de-acasă noaptea, a izbucnit vehement. Nu putea tolera ca fata lui, a unui om cinstit și cu o situație în societate, să umble nopțile haimana. Admitea că lucrează pentru examene cu Coralia, că-i e mai ușor să vegheze citind împreună cu o prietenă decât singură, dar toate acestea le putea face prea bine și acasă. Are la dispoziție salonul cu lumină și căldură unde n-o deranjează nimeni. De ce nu vine Coralia la ea și chiar să doarmă aici, într-o casă onorabilă? De ce să se ducă Liana, o fată cinstită, cu familia și casa ei, la Coralia care nu e tocmai ușă de biserică ? Lumea încă n-a prins de veste, dar ce va zice când va afla că fata unică a lui Rozmarin petrece nopțile pe la prietene deocheate?
Întâia ieșire a bătrânului s-a întâmplat într-o amiazi, la masă, pe la sfârșitul lunii. Liana s-a făcut palidă fără să poată protesta, mai ales că Didina și bunica tăceau, cu nasul în farfurii, ca și când ar fi fost și ele de acord cu imprecațiile bătrânului. într-un târziu, parcă de-abia atunci și-ar fi dat seama despre ce e vorba, i s-au umplut ochii de lacrimi. Se așezase la masă cu voioșie. Stabilise cu Dandu ț că diseară va dormi iar la el, a treia noapte. Și acuma se prăbușeau deodată toate bucuriile pe care le aștepta cu atâta nerăbdare… Peste câteva clipe plângea cu sughițuri. Didina făcea semne desperate bătrânului să isprăvească și să lase fata în pace. Rozmarin însă, în loc să se potolească, se întărită din ce în ce mai rău din pricina semnelor Didinei. în sfârșit Liana, cu glas înecat de plâns dar ferm, zise:
— Dacă crezi că prin bănuielile murdare ai să mă terorizezi și să mă oprești de-a munci pentru viitorul meu, te înșeli amar, tată! Sunt stăpână pe mine și pe voința mea și te anunț că chiar diseară voi merge iar la Coralia să…
Furios, Rozmarin răcni:
— Poți să pleci, dar ia bine seama, aici nu te mai întorci!… Dacă pleci, plecată să fii!
Liana se sculă de la masă, își aruncă șervetul pe scaun și declară dârz:
— Foarte bine! N-am să mă mai întorc! M-am săturat de casa asta de tortură!
Ieși din sufragerie plângând cu hohote și se duse sus, în camera ei, zdrobită de durere. Didina cu bunica tăbărâră îndată cu gura pe Rozmarin care însă rămase inflexibil, răcnind necontenit că preferă să n-aibă fată decât să fie de rușinea oamenilor…
Liana era hotărâtă să plece definitiv de acasă și să rămâi la Dandu. Până la ora. fixată pentru întâlnirea cu el, cumpănind și chibzuind, i s-a mai potolit revolta. Maică-sa a venit între timp s-o consoleze și s-o povățuiască să fie cuminte și să aibă răbdare, să nu facă vreo prostie ireparabilă. La ora hotărâtă a ieșit, dar zicându-și că are să se sfătuiască cu Dandu și să facă așa cum va spune el, singura ființă în lume care o iubește. Dandu făcu ochii mari și deveni locvace. îi dădea dreptate să fie indignată de tirania bătrânului și adăogă c:ă el ar fi cel mai fericit muritor dacă ar putea-o avea lângă el permanent ca un bibelou fermecător, dar, în interesul ei și al iubirii lor, e mai bine să fie rezonabilă. Plecarea ei de la părinți ar provoca un scandal care ar putea avea consecințe dezagreabile tocmai pentru ea. Să fie deci răbdătoare și…
Seara la masă. Liana a căutat să facă uitată discuția de la amiazi. Rozmarin tăcea mohorât. Bebe aduse vorba despre Dandu că de-abia așteaptă să vie primăvara să vadă dacă are să-și ție promisiunea. Liana, ca totdeauna, era încântată când se vorba despre iubitul ei. Tocmai răspundea lui Bebe că Dandu e om de cuvânt și, dacă i-a promis, să fie sigur că n-a uitat, când bătrânul îi tăie vorba:
— Nu știu ce crezi tu despre dumnealui, dar mie nu mi se pare om de treabă!
— De ce, tată drag? întrebă Liana candid și totuși cu o strângere de inimă parcă ar fi ofensat-o direct pe ea. Eu văd că toată lumea care-l cunoaște…
— Mă mir că mai poți întreba — continuă Rozmarin privind-o scrutător. Adică tu n-ai observat că de un timp iar nu mai dă pe aici ? Așa se poartă un tânăr corect ? Până deunăzi nu trecea o zi de la Dumnezeu fără să se prezinte ba cu flori, ba .cu o vorbă dulce, de parc-a ți fi fost logodiți. Sau unde tu te întâlnești mereu cu dânsul cine știe cum, ți se pare că toate merg strună?
— Când venea, făceați mutre că de ce vine, acuma e rău că nu mai vine — zise Liana mereu împăciuitor. Dumnezeu mai știe cum să facă și el ca să vă intre în voie.
Didina interveni și ea, dar cu bunătate:
— Aici are dreptate Alexandru, draga mamii… Băieții nu umblă să ademenească fetele cinstite când au gânduri cinstite…
— Cum mamă— se înfurie brusc Liana, adică și tu crezi că… ? Adică nici eu nu sunt cinstită, eu care sunt cea mai rezervată dintre toate fetele, eu care n-am avut un flirt, care n-am cunoscut decât școala și cartea în vreme ce altele petreceau și se distrau cu băieții și în toate felurile!… Bine, dar sunteți revoltători! Părinți ca voi nu merită să aibă o fată cuminte ca mine care sunt dată ca exemplu de seriozitate pretutindeni!… Dar parcă nu știu eu ce urmăriți voi cu toate aluziile și bănuielile astea? Ehe, proastă mă credeți…
— Dar ce, n-ar fi corect să te ceară în căsătorie dacă te iubește? strigă Rozmarin. Ce, adică tu nu ești bună să fii nevasta domnișorului, dar ești bună pentru distracția dumnealui?…
— Ce nevastă? Ce distracții? protestă Liana. Ei bine, nu, n-are să mă ceară, nu vreau eu să mă ceară, și punct î Așa-mi place mie, să mă distrez și nimic mai mult!… Acuma sper că ne-am lămurit
Discuția nu se isprăvi în seara aceea și nici în cele următoare. Liana trepida, se mânia, se indigna, suferea și totuși nu ocolea certurile acestea, ba chiar le provoca parcă i-ar fi făcut plăcere să sufere astfel pentru Dandu. Aproape în fiecare seară se culca plânsă, amărâtă și fericită, simțindu-se o martiră a iubirii.