În prima zi de Crăciun, la masă, Mircea povestea cum a petrecut în ajun la Gavrileștii. A fost lume multă, numai tineri Nina a dorit petrecerea mai gălăgioasă fiind ultimul ei ajun de Crăciun ca fată. A fost și Dandu, și Oloman, și Tănăsescu, au dansat, în sfârșit au petrecut strașnic până aproape de ziuă… Liana ar fi vrut să puie alte întrebări și s-a pomenit interesându-se numai de Nina și Angela. Mircea râdea:
— Îndrăcită fată și Angela ! Avea o dispoziție extra-ordinară… Ea a fost sufletul veseliei… Cred că s-a îmbătat!… Dar voi cum ați petrecut? Bine?
— O, foarte bine! zise Liana cu indiferență. Eu am stat de vorbă cu Alistar, ei au jucat cărți…
Îi venea să plângă și-și mușca buzele ca să-și înșele nervii.
În ziua a doua de dimineață, veni un coș de flori pentru Liana. Nu era liliac și nici n-avea vreun cuvânt. D-na Rosmarin, care l-a primit, n-a întrebat de la cine e, dai era convinsă că e de la Alistar. Liana se enervă: de ce nu întreabă să știe cel puțin dacă e nevoie de vreun răspuns?… Aducătorul era încă în curte. Didina reveni: nu e de la Alistar, e de la Dandu.
— Va să zică totuși! se bucură Liana. Atunci trebuie să fiu și eu drăguță…
Nu-i trecea prin creieri nici un răspuns care să-i placă. Strică câteva cărți de vizită. în cele din urmă scrise „cordiale mulțumiri și așteptări”, zicându-și:
— E idiot, dar acuma sunt incapabilă să…
în ziua a treia, tot de dimineață, a venit Dandu s-o ia la patinaj. Liana n-a crezut că are să vie așa curând. A trebuit s-o aștepte să se gătească.
— O fi bună gheața? întrebă ea în momentul plecării.
— Nu știu, n-am mai fost, dar trebuie să fie! zise Dandu.
Reluară calea Cișmigiului tăcuți ca și altădată. Zăpada parcă scrâșnea sub pașii lor mai aspru. Liana îl cerceta cu priviri ascunse. I se părea mai tras la față ca după o suferință. Inima i se înduioșa. își reproșa că l-a făcut să sufere, gândindu-se că numai sufletele calde sunt în stare să sufere în tăcere…
În aceeași zi pofti pe Dandu să facă revelionul la ei Voia să înceapă anul nou cu adevărată bucurie. Se înțelese cu Nina și cu Mircea ca petrecerile celor două familii să se complecteze. După miezul nopții, îndată după masă, tineretul va trece de la Rosmarin la Gavrileștii unde va fi muzică și dans.
Cele câteva zile până la revelion trecură ca un vis. Liana era agitată, într-o febrilitate și o emoție ca în așteptarea unui eveniment hotărâtor și inevitabil. își simțea inima dornică de porniri generoase, plină de altruism, gata să dăruiască din mulțumirea ei inepuizabilă…
În sfârșit sosi seara revelionului. Masa era întinsă în sufrageria cea mare de sus. în bucătărie Didina dăscălea pe Tinca să nu facă vreo poznă, să aibă grijă de mâncări, să nu ardă fripturile… Dealtfel ea va veni să controleze tot înainte de-a începe să servească.
Mai fiind câteva ceasuri până să înceapă a veni invitații, familia era strânsă la taifas în subsol. Rosmarin avea un mare regret, că Costică Alistar nu poate face revelionul la ei — apucase să promită în altă parte. Liana își aduse aminte de întrebarea lui Alistar, dar o înlătură ca să nu-și strice buna dispoziție, socotind-o acuma ca o blasfemie față de sentimentele curate care-i stăpâneau inima. Numai din gură spuse și ea că-i pare rău și că e un bărbat foarte simpatic. Venind apoi vorba despre Dandu, femeile se întreceau în laude spre bucuria Lianei. Numai Rosmarin bodogăni clătinând din cap:
— Bine, bine, bun băiat, nu zic, dar aș vrea să știu ce intenții are?,.. Văd că vine mereu pe-aici, din flori nu ne slăbește… O fi vrând ceva omul și nu îndrăznește?… C-apoi nici așa nu se poate la infinit, că mâine-poimâine o să-nceapă șoaptele și vorbele și pentru o fată cumsecade ar fi rușine, că noi suntem oameni săraci dar cinstea ne-o ținem nepătată…
Liana se roși și se tulbură. întrebă totuși:
— Și, mă rog, ce-ați vrea voi să facă băiatul ca să vă intre în voie?
— Ce face orice tânăr de omenie— zise bătrânul scrutând-o. Ai văzut Mircea, când a socotit că…
— Asta-i adevărat — observă atunci și Didina căreia Rosmarin parcă i-ar fi ghicit gândurile. Dacă te iubește, draga mamii, și dacă tu îl iubești…
— Dar nu-1 iubesc deloc! izbucni Liana deodată. Cine v-a spus că-1 iubesc?… Și mai lăsați-mă, vă rog, în pace cu eternele voastre tocmeli matrimoniale! Nu pot vorbi cu un băiat fără ca voi să mă măritați numaidecât cu el… Eram așa de bine dispusă și vreți să-mi stricați toată seara!
Izbucnirea și minciuna erau o salvare pentru sufletul ei prea încărcat. îi era frică mereu să nu-și trădeze fără voie, într-un strigăt de descătușare, sentimentul dulce și amar care începuse a o tortura cu cât se apropia ceasul sosirii oaspeților. S-a mirat ea însăși când a rostit atât de categoric minciuna și s-a bucurat în sine parc-ar fi făcut o mărturisire publică de iubire…
De la unsprezece până la unsprezece și jumătate a venit toată lumea. S-au așezat la masă cu un sfert de oră înainte de miezul nopții, să-i găsească anul nou cu farfuriile și paharele pline. Liana fixase locurile la masă din vreme. La dreapta ei a pus pe Dandu și la stânga pe Oloman lângă care urma Coralia și apoi locotenetul Tănăsescu. Pe Mircea, care părea absent și grăbit să plece mai curând la Gavrileștii, l-a așezat alături de d-na Agripina Buta împreună cu Iancu Petrescu. Numai pe Lelița, ca să-i facă plăcere, n-a despărțit-o de maiorul ei care era în plină vervă politică.
Ultimul sfert de oră al anului vechi a fost strivit în glume și gustări. Liana a încercat să schimbe câteva cuvinte banale cu Dandu. N-a putut continua. în ochii lui mocnea un foc care o spăimânta și o moleșea.
Se părea că azi e atât de frumos, atât de mare și de puternic încât se temea să nu-i scape vreo vorbă de adorație în auzul tuturor. Se întoarse spre Remus începând o convorbire în care ea avea mai mult de ascultat. îi auzea glasul încrezut, dar abia înțelegea ici-colo câte-o vorbă. Scaunele erau atât de apropiate încât șoldul ei atingea șoldul lui Dandu și atingerea o înspăimânta. Subt masă piciorul lui se strecura mereu subt picioarele ei înfășurându-le într-o strânsoare insistentă, îi trecea prin minte că ar trebui să-și retragă picioarele și că nu e cuminte ce face. încercă o mișcare și simți că picioarele, în loc să se îndepărteze, se lipeau mai strâns de ale lui. Atunci întrerupând disperată pe Oloman cu niște întrebări fără sens, întinse brațul spre Dandu să-i facă un semn. Moale și neputincios, brațul alunecă de pe masă în poală. Parcă-ar fi atins un dușman degetele se încordară și se înfipseră furios în carnea lui. Gestul o îngrozi și o dezmeteci. își desprinse binișor picioarele din încolăcirea lui, se așeză mai bine pe scaun și, făcându-și vuit cu batista mică, întoarse capul spre Dandu și murmură cu un surâs întrebător:
— E așa de cald aici… Nu? Ar trebui poate să…
Aparatul de radio cânta melodii vesele, variate, la
întâmplare, umplutură pentru încheierea anului. Bebe își luase însărcinarea să manevreze aparatul și la momentul oportun să stingă lumina. Deodată o voce speriată de femeie răsună în difuzor:
— Atențiune!… Când va bate gongul va fi ora douăsprezece!
Toți se ridicară în picioare cu zgomote de scaune date la o parte. Câțiva nerăbdători strigară:
— Lumina!… Lumina!…
— Lăsați că știu eu! protestă Bebe alergând grav de la un comutator la altul să facă întunerec.
Urmară secunde de încordare. Buta, socotind că a găsit un spirit nou, răcni:
— Doamnelor și domnilor, sărutările sunt oprite pe întunerec!
— Noi ne sărutăm și la lumină și pe întunerec! replică țanțoș maiorul Antonescu. Dar parcă tot mai plăcut e pe întunerec… Ce zici, Lelițo?
Lelița gânguri ca o porumbiță fericită. Cuprinsă de o nouă tulburare și parc-ar fi vrut să se justifice vorbind, Liana exclamă nervos:
— Bine că s-a isprăvit și anul ăsta că a fost așa de…
— Sss!… Ssss! o întrerupse furtunos toată lumea. Gongul!
Prima bătaie pomi ca un dangăt de clopot. Bebe număra cu glas de cavalerist:
— Una!
Brațul lui Dandu încolăcise talia Lianei de îndată ce s-a făcut întunerec Când începu să bată gongul, Dandu o strânse la piept și-i strivi buzele într-o sărutare sălbatecă. în prima clipă Liana se gândi ce-ar fi dacă acuma Bebe, ca să facă o glumă proastă, ar da drumul luminii? Gândul o îndârji. Cuprinse cu brațele fierbinți gâtul lui Dandu abandonându-se în voia plăcerii, parcă ar fi vrut să spuie că nu-i mai pasă de nimeni și de nimic
Bebe număra solemn:
— Cinci!… Șase !…