Al șaptelea copil nu era așteptat cu prea mare bucurie în casa din Antium a lui Nigidius Saturnius, cavaler roman.
Nașterea fu atât de grea, că era să pricinuiască moartea mamei, dacă n-ar fi avut ajutorul priceputei sclave, Atia.
Fericit că Lollia, soția lui mult iubită, a scăpat cu bine, Nigidius oferi un sacrificiu de vin și tămâie în templul Fortunei.
Copilului însă îi dădură numele Axius, în cinstea edilului Axius Sofronius, prieten scump al familiei, pe care bătrânul Caesar Augustus îl numise în slujbă chiar în acel an.
Totuși Axius deveni curând răsfățatul tuturor. Lollia îl iubea pentru că a suferit atât de mult dându-i viață și sperând că va rămâne ultimul ei vlăstar. Nigidius era mândru că mai are un fecior să-i perpetueze numele și să fie rezerva viitorului familiei. Dintre șase copii, numai cel dintâi, Nonius, fusese
Curând după ce îmbrăcă toga virilă, Nonius fu trimis la legiunile proconsulului Publius Quintilianus Varus, să lupte contra germanilor, ca apoi, întorcându-se acasă cu glorie militară, să obțină mai lesne onorurile ce i s-ar cuveni. Deși Nonius a plecat sub auspiciile cele mai favorabile, familia întreagă a rămas tristă și chinuită de îngrijorare. Vrând să afle știri mai dese și mai directe de la eroul lor, se mutară cu totul la Roma, în casa lor de pe Vicus Patricius. Mutarea de altfel era plănuită mai de mult, din pricina fetelor care trebuiau să fie mai în văzul lumii bune.
Axius însă rămase în Antium, în grija bunicii, o matroană pioasă, și a unui pedagog, Myro, cumpărat anume pe o sumă mare, având faima unui gramatic desăvârșit, cunoscând deopotrivă de bine limbile latină și elenă. Bunica avea să-i completeze educația religioasă, după tradiția romană, iar pedagogul să-l inițieze în meșteșugul scrierii și citirii. Împlinea zece ani și era copil blând, ascultător. Iubea mult pe maică-sa Lollia, și despărțirea de ea îl amărî, mai ales în primele zile. Se simțea oropsitul familiei. Explicațiile bunicii îl împăcară puțin, iar libertatea deplină îl făcu să uite despărțirea. Casa din Antium era în mijlocul unei grădini mari, nu tocmai îngrijite, lângă mare, cu o priveliște minunată asupra orășelului de vilegiatură pentru patricianii și bogătașii romani. Nigidius o băiat. Grija pentru soarta celor cinci fete îl neliniștea, deși era bogat. Îl rodeau ambiții. Spunea că se trage dintr-o veche familie patriciană sărăcită. Prin muncă și noroc el s-a ridicat în rândul cavalerilor, dar n-avea pregătire destulă să poată juca vreun rol în viața publică. Zeii nu-l înzestraseră cu talent oratoric și nici barem nu învățase gramatica. Prin Nonius spera să ajungă și el, la bătrânețe, omul zilei. Îi dărui o creștere aleasă, punându-l să ia lecții numai cu maeștrii cei mai scumpi. Când Nonius va fi bărbat cu faimă în Roma, surorile lui se vor putea mărita, având și zestre mare, chiar cu senatori.
Axius sporea perspectivele familiei. Ce n-ar putea dobândi Nigidius prin Nonius, va înfăptui negreșit Axius.
cumpărase, împreună cu grădina, pe un preț de nimic, a restaurat-o, a împodobit-o cu colonade de marmură. Fusese casa norocului. Micului Axius îi era mai dragă marea în ale cărei veșnice frământări presimțea taine multe. Însoțit de pedagogul Myro și urmat de un capsarius, care aducea cele trebuincioase pentru scris, copilul petrecea toată ziua pe afară pe aleile și cărările umbroase. Îi plăcea să stea ceasuri întregi pe țărmul mării, cu cerata în mână, scriind, citind și mai cu seamă ascultând cu nesăturată curiozitate glasul pedagogului care-i povestea și-i explica faptele zeilor. Șoaptele spumoase ale mării, adierile răcoroase și alinătoare ale zefirului se îmbinau cu basmele minunate ca niște murmure misterioase din altă lume. Zeii trăiau în inima lui atât de vii, că se aștepta mereu să-i întâlnească. Deseori, în zare, i se părea că se apropie Neptun, plutind pe valurile verzi, despicând cu tridentul de aur adâncimile, în vreme ce pe malul nisipos, spălat de unduiri moi, ce lăsau în urmă îngrămădiri lăptoase de spume, se deslușeau contururile albe și ispititoare ale etern tinerei Venere… În trei ani, Nigidius a venit de multe ori prin Antium, totdeauna grăbit și fără a se interesa prea mult de Axius. Intrase în câteva mari combinații comerciale și era mereu pe drumuri. Lollia cu fetele soseau, în fiece an, la sfârșitul verii, pentru câte-o lună, înainte de-a trece la Baiae, unde se aduna, toamna, lumea cea mai aleasă.
Acuma însă, îndată după calendele lui noiembrie, într-o seară, pe neașteptate, pică toată familia în Antium, spre marea mirare a lui Axius. Toți păreau posomorâți, îngrijorați și-l îmbrățișau, pe rând, care de care mai călduros, chiar și tatăl său, rece și serios din fire. În cele din urmă Lollia nu s-a mai putut stăpâni, a izbucnit în hohote de plâns și, sărutând furtunos pe Axius, a strigat:
— Tu ești speranța noastră, unica speranță!
A doua zi Axius află de la Myro ceea ce se întâmplase, mai lămurit decât din șoaptele misterioase ale surorilor sale, căci Myro se informase de la sclavii ce întovărășiseră familia și care cunoșteau toate veștile romane. De câteva zile umblase prin Roma o știre pribeagă despre înfrângerea legiunilor lui Varus. Nu se știa cine a adus-o, dar creștea din ceas în ceas, se strecura în toate casele și în toate inimile. Apoi a sosit confirmarea: întreaga oaste romană a fost atrasă în cursă și măcelărită de către germanii lui Arminius. Imensul oraș a avut o tresărire cumplită. Zvonurile sinistre se multiplicau: germanii au pornit spre Roma, germanii au și trecut Alpii…
Se povestea că împăratul s-a închis într-o odaie unde plânge neîncetat și se izbește cu capul de pereți. Străzile gemeau de mulțimea îngrozită, alergând de ici-colo, fără țintă, doritoare de amă-nunte. Se găseau mulți care blestemau pe Caesar Augustus pentru că el ar fi pricina nenorocirii naționale. Paza orașului fu întărită. Erau temeri de tulburări și de revolte. Apoi alaltăieri, un edict îndurerat anunța poporului roman catastrofa, îndemnând pe toți să o suporte cu demnitate. Casa lui Nigidius s-a umplut de doliu. Nonius, fala familiei, se afla printre cei pierduți. În sfârșit, de frica unei răscoale a poporului, s-au hotărât brusc să părăsească Roma și să se stabilească, barem până se vor liniști lucrurile, în Antium, unde era și Axius, acuma singurul reazem pentru ambițiile lui Nigidius.
Viața lui Axius se schimbă cu totul de-aci încolo. Însuși Nigidius îi povesti, peste câteva zile, cum s-a prăpădit Nonius, atrăgându-i atenția că viitorul familiei se află în mâinile lui.
Copilul, deși nu înțelegea tocmai bine, se simțea mândru.
Familia nu rămase multă vreme în Antium. De îndată ce aflară că Roma s-a potolit, se reîntoarseră acolo cu toții luând acuma și pe Axius. Myro se bucură mai mult, dar bucuria îi fu scurtă, căci Nigidius, pentru a desăvârși educația copilului, îi tocmi un retor faimos, pe Caius Orbilius, care dădea lecții de oratorie tuturor odraslelor marilor familii romane. Așa, Myro rămase simplu pedagog însoțitor al lui Axius. Apoi, fiindcă Axius era cam moleșit și visător pentru cei treisprezece ani ce-i avea, primi un atlet special care să-l învețe gimnastica și mânuirea armelor.
Primăvara aduse un eveniment mai important în viața lui Axius. Spre a-și pune în valoare averea și planurile de înălțare, Nigidius îl logodi cu Chrysilla Autronia, fiica de zece ani a lui Publius Autronius. Logodna era menită să deschidă imediat porțile caselor patriciene pe seama fetelor lui Nigidius.
Autronius, deși sărac, era înrudit de aproape cu câteva familii mari. El însuși se lăuda mult cu un străbun de-al său care ar fi fost consul cu vreo trei secole în urmă. Neamurile îl ajutau cât puteau; el însă disprețuia ajutoarele, primindu-le totuși.
Consimțământul de logodnă al lui Autronius l-a costat pe Nigidius un împrumut de două sute mii sesterții, fără dobândă.
Axius a îndurat ceremonia cu demnitatea cuvenită, asemenea și logodnica. Însemnătatea lui Axius, în sânul familiei, crescu mult pe urma logodnei. Chiar el se simțea bărbat, deși Chrysilla Autronia i-a rămas tot atât de străină ca și mai înainte. De altfel nici n-avea prilej s-o întâlnească decât rareori. Numai de la surorile sale află că Autronia e o fire orgolioasă, că îi place să vorbească grecește și că de aceea i se zice în familie Chrysilla.
Rezultatele logodnei lui Axius fură mai fericite pentru familie. Chiar în toamna următoare, două surori își găsiră norocul, măritându-se una cu un cavaler roman foarte bogat, cealaltă cu fiul unui senator.