… Șovăirea sufletului părea o fâlfâire fără început și fără sfârșit. Prin conștiință i se perindau imagini diafane din alte existențe, trecute și viitoare. Nedesăvârșirea se lumina în suflet ca o senzație dureroasă care provoacă o râvnă nouă.
Și deodată mișcarea reîncepu ca o coborâre vijelioasă.
Poarta timpului se deschise și căderea continuă în linie dreaptă, mereu de-a lungul unui plan mărginitor de lume.
Sufletul își dă seama că trebuie să se scufunde în lumea aceasta și totuși alunecă cu teamă înainte, parcă nu și-ar fi găsit încă momentul.
Apoi în planul lumii nedorite se înfățișează deschizătura în care sufletul pătrunde călăuzit de o predestinație supremă.
Stăpânirea spațiului frământă formele materiei într-o schimbare neîntreruptă. Conștiința se zbuciumă cumplit sub apăsarea înconjurătoare, se mlădie, se subțiază până ce se împreună cu materia informă…