… Linia destinului se întindea între două lumi. Echilibrul tremurător cumpănea în conștiința pură speranțele. Și așteptarea se lămuri într-o mișcare continuă spre o țintă nouă.
Sufletul plutea pe linia lumii ce se deschidea în planuri multiple.
Nemărginirea spațiului îl cuprinse în vârtejul timpului.
Conștiința se zbuciuma în transformări tot mai grele, se răsucea și se subția.
Ca o pâlpâire sfioasă, sufletul se mlădia mereu.
Apoi conștiința se topi într-o formă nouă, o licărire infimă într-un întuneric năbușitor…