Aproape o zi întreagă fusesem în gara Mărășești, și totuși nu putusem vedea nimic în afară de odaia în care îmi cântăream desperarea.
Automobilul făcu un ocol și ajunse tocmai în dosul clădirii gării. Pe peron nemții leneveau, căscau, întocmai ca acum două zile. Uite subofițerul care-mi făcuse perchezițiile, uite-l și pe cel ce m-a însoțit înapoi la Focșani… Se uită lung la mașina care aleargă veselă și nepăsătoare. O îngrămădire de cruci albe, îngrădite cu sârmă ghimpată, se află chiar lângă gară. Șoseaua se strecoară printre mormane de ruine. Nicio casă nu e întreagă… Pe aici a trecut furia războiului… Viața însă începe să-și croiască drum. Printre dărâmături se deschid dughene cu de-ale mâncării, oameni mulți se frământă să înnoade iar firul acolo unde l-a rupt războiul…
În mijlocul câmpului oprim și leapăd hainele salvatoare…
Douăzeci de minute… Tecuci!…
Sunt uluit. Parc-aș fi coborât într-o lume nouă… Sărăcia și suferința își arată rănile la fiece pas, dar oamenii, oamenii, ca și când ar fi mai mândri… Dincolo umblam mereu cu capul plecat, vorbeam numai în șoapte, ne strecuram ca să nu facem nici umbră, nici zgomot. Cleștele vrăjmaș a îngălbenit fețele, a umilit sufletele, a zdrobit mândriile… Aici toți au privirea dreaptă și sfidătoare, toți au glasul cald și înălțat, și toți sunt români…
Cum schimbă împrejurările pe oameni! Și ce repede!…
Întâlnim pe maiorul Cazacu, care-mi strânge mâna cu putere, zicându-mi:
— Aici ești acasă! Bine-ai venit!
Pe urmă iată-mă în trenul lung, cu geamurile sparte, cu vagoanele hodorogite, înfățișând suferințele uriașe ale unui popor viteaz, răstignit în așteptarea învierii mântuitoare… Stăteam în fereastra compartimentului îmbrățișând cu ochii pământul ce se mlădia în goana trenului…
Se face seară când ajungem la Iași… Orașul, însemnat prin mii de lumini electrice, îmbie o panoramă duioasă de basmuri…
Pretutindeni, oamenii în uniforme militărești, tocite sau mai bune; chiar și femei multe umblă în haine făcute din stofe de uniformă… Parcă toată lumea aceasta a luptat, a suferit și nădăjduiește împreună, într-un singur gând.
„Aici sunt acasă!” îmi zic cutropit de emoție, rotindu-mi privirea în toate părțile.