A doua seară dormeam la Stelian. Într-adevăr, acolo mă simțeam în siguranță. Apoi cu Stelian puteam întocmi un plan de călătorie bine chibzuit… în orice caz, aveam un sprijin. Nu mai eram singur…
Socoteam că e bine c-am mai întârziat plecarea. Dacă mă aventuram sâmbătă, poate că-mi frângeam gâtul, căci în gara Chitila se află veșnic agenți trimiși de poliția din București…
Ca să zăpăcim de tot pe urmăritori, ne înțeleserăm să trimit o scrisoare unui prieten de la Iași în care să-i spun ce-am pățit și să-l rog să dea de-acolo un anunț mare pentru Gazeta Bucureștilor: „Am sosit cu bine în Moldova”… Ungurii vor vedea, vor înțelege că le-am scăpat din gheare și vor slăbi urmărirea, iar eu voi putea pleca mai liniștit… Făcui o ciornă de scrisoare… Dar pe urmă părăsirăm ideea aceasta. Scrisoarea poate ajunge în mâini străine, și atunci mi se compromit toate năzuințele…
Cinci zile am stat în muzeu… Citind, plictisindu-mă, făurind planuri peste planuri… încercai chiar să scriu ceva. Începui o poveste pentru copii… Nu mergea. Mi-era peste putință să-mi adun gândurile… Păstram încă în buzunar câteva fraze zmângălite și ciorna scrisorii, printre alte file albe… Cine știe? Poate că totuși voi izbuti să înjgheb ceva…