În vremea aceasta, însă, reprezentanții politicianismului se agitau din răsputeri. În fiecare zi se aruncau zvonuri noi în circulație despre dezastrul nostru definitiv sau despre opera lor salvatoare. Gazeta Bucureștilor se reorganizează și anunță cu alai că redacția ei a trecut în mâinile unor „fruntași politici români”. Au început interviuri furioase, urmate de articole fulgerătoare. Cei de dincolo erau trădătorii, criminalii, vânduții… Dincolo, adică dincolo de linia de foc. Vrăjmașul care ucidea la Șiret pe soldații noștri era prietenul adevărat al românilor…
Deodată apoi se răspândi vestea că germanii pregătesc o ofensivă formidabilă pe frontul nostru. Două săptămâni circulația pe căile ferate e suspendată pentru civili.
— Vor să ia Moldova și au s-o ia… Ce vrei? Am intrat într-o belea cumplită! îmi spuse un doctor. Acuma vezi ce-au făcut prietenii d-tale?
În același timp alții șopteau tuturor la ureche că s-au și numit prefecții pentru județele moldovene.
— Numai Carp poate să ne mai salveze… Ei, dar conu Petrache cere mână liberă, puteri discreționare. Altfel nu se mișcă, adăogau aceștia melancolic.
Rostul melancoliei îl lămureau alte zvonuri:
— Carp face lovitură de stat. Va detrona pe rege, va răsturna toată dinastia, va declara dușmanii patriei pe cei ce au pornit războiul și le va confisca averile, apoi va aduce pe tron un prinț german, cutare băiat al kaizer-ului, și în schimb vom avea Basarabia.
Chiar a doua zi e tulburare mare în oraș. S-a aflat că se pregătește o mobilizare în teritoriul ocupat. Armata ce se va ridica va ocupa Moldova și va lupta alături de nemți împotriva aliaților. Oamenii se închină de spaimă. Vai de mine, asta ne mai lipsea!…
Un șef de cabinet al unui girant de minister îmi face o vizită într-o după-amiazi. Are o geantă doldora și o înfățișare foarte gravă. Vorbește în fraze învățate pe de rost, pompoase: interesele țării, salvarea țării, dezastrul… Și la sfârșit îmi prezintă o listă:
— S-a pornit o mișcare frumoasă. Câțiva oameni de inimă s-au hotărât să facă pasul hotărâtor. Trebuie s-o rupem cu trecutul ticălos. Un singur om avem care poate să ridice iar țara, care posedă energia și perspicacitatea adevăratului om de stat. Mai e nevoie să-ți spun numele? Dacă țara va fi la înălțimea lui, va putea ieși onorabil din cataclismul în care au aruncat-o cei fără minte. Ei bine, mișcarea noastră urmărește o consultare discretă a țării. Avem îngăduința și concursul ocupanților. Cei ce vor să ne sprijinească trebuie să-și arate adeziunea. În foarte scurt timp se va cunoaște rezultatul… Sper că d-ta ești de-al nostru…
Trebuie să fi îngălbenit sau să mă fi schimbat la față, căci fără să-mi aștepte răspunsul, a continuat:
— Firește, iscălești numai dacă vrei… Noi nu silim pe nimeni… Pot să-ți spun însă atâta, că toți funcționarii și intelectualii sunt cu noi…
— Cred, dar eu nu pot… îmi face impresia că mi s-ar usca mâna în clipa când aș iscăli așa ceva. Nu pot…
— Faci rău că nu vrei să înțelegi rostul vremii…
— Te rog… Fii și d-ta drăguț…
A înțeles. Mă așteptam să aibă urmări convorbirea aceasta, neplăcute pentru mine. Dar s-a sfârșit aici. Nici el n-a suflat o vorbă, nici eu…
În schimb, aflam mereu că peste o sută de mii de iscălituri s-au adunat și că se mai adună, că în curând urmează lovitura…
Mă doare mâna când scriu acestea, precum m-a durut atunci sufletul…