Tocmai în zilele acelea m-am mai pomenit cu o veste… „Nenorocirea nu vine niciodată singură.” Se leagă una de alta, se întovărășesc…
Un gazetar bolnăvicios, prăpădit, Albeanu, care lucra ca translator în birourile cenzurei, îmi spuse că un agent de la poliția de siguranță, o cunoștință de-a lui (căci se zicea că toți agenții români rămași în teritoriul ocupat s-au pus numaidecât în slujba nemților), l-a întrebat de mine: dacă mă cunoaște, dacă-i adevărat că sunt fugit din armata austriacă, dacă-i adevărat că pretutindeni ocărăsc pe nemți… S-a primit adică un denunț împotriva mea, iar el a fost însărcinat să cerceteze…
— Și ce i-ai răspuns?
— Că te cunosc, dar că nu-s adevărate învinuirile ce ți se aduc.
— Și cum au rămas lucrurile?
— Nu știu. Când l-oi mai vedea o să-l întreb…