Irina Pacu mă primi cu însuflețire. Eram erou în ochii ei și se simțea întrucâtva eroină și ea fiindcă avea prilejul să mă tăinuiască și să-mi înlesnească scăparea. Bărbatul ei era în Moldova, ofițer. Aștepta zilnic să sosească cu demobilizații. O sfială foarte ușoară și trecătoare părea că o neliniștește puțin: să nu zică lumea ceva că găzduiește un bărbat străin…
Chiar în după-amiaza aceea a făcut legătură cu nevastă-mea printr-o prietenă de-a ei. Astfel am aflat că austriacii au stat toată noaptea în curte să mă aștepte, că doi agenți civili urmăresc pe Tina pas cu pas, că să mă feresc grozav, deoarece s-au mobilizat toți spionii împotriva mea și că să caut să plec din București cât mai grabnic…
Seara au venit mosafiri la Irina Pacu. Am fost prezentat în culorile cele mai strălucitoare: eroul, victima, martirul… Toți dădură năvală să-mi fie de ajutor, fiecare voia să contribuie cu câte ceva la salvarea unuia d-ai noștri. Erau micile posibilități de a-și exprima oamenii dragostea de țară… Era o fericire pe vremea aceea să poți face ceva prin care să zădărnicești o violență a dușmanului…
În noaptea aceasta a trebuit să dorm la surorile Mihăilescu, niște ființe nespus de blânde și delicate.
De altfel, stabilisem că nicăieri nu voi sta mai mult de-o zi, ca să nu se întâmple să mă vândă cineva…
Totuși, la Irina Pacu petrecui două zile, căci acuma era vorba să plec repede. Ea alerga în toate părțile să-mi găsească vreun prieten la Focșani, care să-mi înlesnească trecerea prin cordonul de la Mărășești, să-mi adune mijloacele de călătorie…
Vineri eram hotărât să pornesc a doua zi. Aveam să merg cu trăsura la Chitila, să iau trenul până la Buzău, apoi să-mi urmez calea iarăși cu căruța…
Tocmisem un birjar să vină la patru dimineața. L-am așteptat zadarnic. N-a venit. Birjarii s-au boierit rău în război…
Atunci mi-am mutat cartierul la un profesor al Conservatorului, pe urmă la o cucoană pe lângă strada Buzești, pe urmă înapoi la profesorul de la Conservator.
Acolo m-a găsit pictorul Manole Stelian, un suflet cald, impresionabil, de artist adevărat, ascunzând sub o înfățișare glumeață o inimă plăpândă. I se umplură ochii de lacrămi când mă văzu prăpădit, istovit de chinuri și frământări.
— Cred că ar fi mai bine și mai cuminte să vii la mine să stai până-ți facem rost bun de plecare, îmi zise dânsul. Știi că eu sunt directorul Muzeului Modern, cu subterane, odăițe, ascunzători, ieșiri nenumărate… Acuma, vara, muzeul e închis. Poți sta deci nesupărat, ziua în muzeu, să citești, să te distrezi; noaptea dormi la mine… N-are să te știe nimeni. Am un servitor credincios, pe care-l putem iniția. Încolo, nici copiii mei n-au să bănuiască nimic…