Ne-am repezit de-a dreptul la un birt. Eram morți de foame.
Mâncam cu lăcomie, ne uitam unul la altul, zâmbeam într-una și ne citeam în ochi bucuria.
— Am scăpat! O, Doamne, am scăpat! ne spuneau privirile.
Și Boiangiu îmi mărturisi că m-a crezut pierdut. Chinuri ca cele de aseară până acuma n-a mai îndurat niciodată. Desperarea mea tăcută îi zdrobea conștiința. Se simțea mai vinovat ca cel din urmă criminal, fiindcă el mă vârâse în riscul acesta. Și mai ales tăcerea mea îl chinuia. Dacă l-aș fi ocărât, dacă l-aș fi înjurat sau măcar dacă i-aș fi făcut vreo imputare, parcă tot s-ar mai fi răcorit. Dar eu tăcusem într-una… Și tăcerea, în clipele tragice când se hotărăște viața omului, e cea mai cumplită acuzare.
Tălmaciul veni mai târziu, dar nu se așeză la masa noastră.
Când isprăvirăm masa, se luă după noi. Ne duse într-o stradă mai dosnică și acolo mă trase deoparte.
— Știți că a venit răspunsul de la București? îmi zise posomorit.
— Da?
— Poate nici cinci minute după ce ați plecat d-voastră
— Ei, și?!
— Spune că, adevărat, sunteți jurnalist, dar că aveți o încurcătură mare cu ungurii…
— Și ce-a spus șeful d-tale?
— Șeful meu e foarte cumsecade. A zis că asta nu-l privește pe dumnealui, că asta-i treaba austriacilor…
— Va să zică, nu-i nicio primejdie?
— Asta nu pot să știu. Șeful era azi în toane bune. Poate că până mâine se răzgândește. De, îți închipui și d-ta, oricât… De aceea voiam să-ți spun să rămâneți aici noaptea asta, până mâine n-o să vă supere nimeni. Dar mâine să plecați cât mai devreme, să nu se întâmple ceva… Paza bună ferește primejdia rea, vorba ceea… Pe urmă iarăși zic să nu te întorci cumva la* București, că imediat te înhață ungurii. Ascunde-te și d-ta prin Buzău sau la Ploești, până vom scăpa de dânșii, că doar nu vor sta nici ei cât bolovanii pe-aici…
— Domnule Schaefer, ești un om de treabă. Nu știu cum să-ți mulțumesc… Sunt sărac și eu… Dar crede-mă că nu te voi uita niciodată…
Îi strecurai câțiva lei. Îi primi rușinat.
— Vai de noi, domnule Lunceanu, atâta pot să zic și eu! murmură dânsul umil și plângător. Vai de noi, zău așa!…