Orice durere are leac. Greutatea este doar să-l dibuiești. Dacă n-ar fi uitarea și speranța, viața ar fi atât de chinuitoare, că n-ai putea-o îndura nici măcar o zi.
Ș-apoi omul e animalul cel mai răbdător de sub soare. Oriunde l-ai arunca, trăiește. Oricum l-ai tortura, se obișnuiește. Primejdia cea mai crâncenă, dacă-l urmărește mai stăruitor și mai îndelung, nu-l mai spăimântă, ba chiar îl oțelește.
Altădată, de mi-ar fi spus cineva că voi trăi luni întregi, un an de zile sub veșnica amenințare a unui necunoscut plin de suferințe, n-aș fi crezut. Și iată, trăiesc… Și nădăjduiesc mereu, și chiar pot râde uneori… O singură țintă am: să mă strecor… Trebuie să rabd, să tac, să cred… Pe urmă, când se va prăbuși zidul, se va face lumină, și-n lumina aceea se va lămuri înfățișarea fiecăruia…
Firește, astea sunt mângâierile disperării… Dar atunci nici nu-mi dădeam bine seama. Atunci disperarea-mi era atât de mare, încât mi se părea că-i cea mai trandafirie speranță… De o parte, Adler mă îmbrăca în haine strigătoare, care să mă dea în mâinile pândarilor, iar de altă parte, ceilalți, care nu știau poate nimic, dar totuși mă arătau cu degetul, împingându-mă cu aceeași înverșunare în brațele nenorocirii…
O, de-abia astăzi văd cât am fost de copilăros. De-abia azi s-a făcut lumină deplină în inima mea, ca să pot privi lumea așa cum este… De aceea am și luat hotărârea cea tristă… singura care-mi poate aduce mângâierea curată… în curând! În curând!… Mai sunt câteva ceasuri… La o parte șovăirile!…
Cezar Danilovici-Gorj îmi spuse într-o zi, abătut, că Adler, auzind cum că eu scrisesem înainte de război niște poezii despre Ardeal într-o revistă, a scos îndată un carnet, a însemnat ceva și pe urmă a cutreierat toate librăriile și tipografiile, să găsească numerile acelea din revistă, fiindcă „avea nevoie de ele”.
— Mi-e frică să nu-ți facă vreun rău, adăogă Danilovici. Omul acela e în stare de orice… Iartă-mă te rog. Mă simt vinovat și eu, căci eu am scăpat vorba cu poeziile. Dar nici nu-mi puteam închipui că un român să fie capabil…
Peste câteva zile, un artist dintre cei mai buni îmi zise:
— Ferește-te de Adler. Trebuie să știi că întrebuințează toate, absolut toate mijloacele împotriva d-tale… Chiar ieri mi-a spus că umblă dosarele d-tale la nemți și că vei fi umflat repede-repede…
— Dar cum să mă feresc? Pentru mine nu-i scăpare. De altfel, pentru nimeni… Și crezi d-ta că s-ar putea să…
— O, fără doar și poate! Sunt sigur. Toată greutatea e numai să te lucreze astfel încât să nu rămână urmele meșteșugirilor lui… Nu înțelegi?